Cheile de pe langa Cluj, 30 aprilie- 3 Mai

Pai e 1 Mai si am liber de la lucru, m-as duce undeva in natura, dar parca nu m-as duce undeva unde sa stiu la ce sa ma astept... tocmai pentru ca mi-ar place si mi-ar fi comod, am o senzatie de nesiguranta in ultima vreme si ca sa mi-o calc in picioare tre' sa ma pun intr-o situatie despre care nu stiu nimic. Vreau ca week-end-ul asta sa-l fac o declaratie de incredere adresata lui Dumnezeu, ce voi primi aceea voi lua si nu ma voi indoi nejustificat, voi abandona orice incercare de a controla. Abia luni vorbesc cu sefu sa-mi dea liber si joi, ca mai am ceva treburi pe dimineata pt care oricum as fi lipsit intr-o zi si apoi numai bine pot sa iau trenul spre Cluj si sa economisesc ziua de 1 Mai stand pe drumuri. Sefu normal ca se lalaie si-mi da raspuns abia miercuri, bine ca e totusi afirmativ, aveam indoieli ca de obicei... motivate, desigur! Am luat trenul joi, am avut colegi faini de compartiment, am povestit si am mai admirat peisajul de pe geam si au trecut repede cele aproape 7 ore. In Cluj am ajuns pe la 21:30, ne-am distrat copios incercand sa deslusim unde tre sa ajungem, cu ce si de unde luam, si mai ales cum trecem intersectia asta uriasa din fata garii ca nu se vede nici o zebra??? Foarte lungi statiile de tramvai in Cluj, bine ca nu am luat-o pe jos cum ma tenta in ideea ca vedem mai multe din oras si mai bine.

   Vineri dimineata ne sculam cu noaptea in cap, pe la 8 trebuia sa fim gata si in masina. Andreea a facut rost de niste "penti" (asta pt ca noi eram 'bapti", un efect colateral pentru "penti"-pacat de noi, spuneau ei) ca sa putem sa ramanem cu cortul peste noapte ca sa nu fim numai fete. Incepem cu Cheile Turului, abandonam masina si bagajele si intram in chei. Foarte fumoase, nu e traseu batut vizibil dar se poate trece, mai catarat de o stanca, mai peste rau, mai erau si altii pe acolo incercand sa treaca fara sa se ude la picioare. Aflam ca baiatul care ne conduce , pe care noi il numim sugestiv Moise (pt ca s-a impus liderul nostru de la inceput), aflam oricum ca el nu mai fusese niciodata pe acolo desi se nascuse in zona; ni se parea noua dealtfel ca mergem cam in toate partile... ne asteptam acum ca am aflat noutatea, sa ratacim vreo 40 de ani pe acolo cautand iesirea. Ne odihnim intr-o minipestera la inaltime de unde se vede valea cu raul jos, si stancile uriase taiate de apa raului. Pestera e dotata cu pitoni de traversare pe negativ, pacat ca nu avem nicicare aparat foto! Am uitat sa spun dar baietii astia sunt de toata pomina, ma prapad de ras la fiecare fraza...mai ales acum cand aud explicatia teoriei conform careia liliecii se prind in par... ceva cu o peruca si par mort si nereflecatrea undelor sonore si ca rezultat fraierirea liliecilor de acest obiect neinsufletit de unde s-a nascut mitul prinderii in par. Moise ne arata pe versantul opus o propunere de a ajunge in timp scurt pe partea cealalta unde lasasem masina, asta pt ca trebuia sa ne mai intalnim cu inca 2 doritori de Cheile Turzii si sa mergem incolo. Ne aventuram sa vedem ce iasa, incepem sa urcam si dam de un pamant granulat si fainos care-mi da impresia ca merg prin Nesquick, nu tine deloc la picior !! Ne prindem de crengi, de arbusti, de pietre, de urzici si cate o tufa cu spini...auci!!! Celalalt baiat "penti"- nume de cod:Iosua, cauta un toiag pentru batranul Moise sa i-o dea pe spinare. Ne chinuim inca pe urcus, si ajungem sus in cele din urma...Minunat se vad cheile! In drum spre Cheile Turzii gasim un loc de camapre unde vin si ceilalti, mancam ceva si plecam spre Cheile Turzii. Eram curioasa sa le vad ca am auzit ca ar fi foarte faine si inclusiv in tren ni s-a spus la fel, deci trebuia sa ajung sa le vad o data in viata si sa-mi fac propria parere. Ma bucur ca am facut-o si am bifat de pe lista. Trebuie sa spun ca mai mult mi-au placut Cheile Turului (Tureni), sunt salbatice si rar strabatute, nu se vede o poteca pe ele, in schimb in Cheile Turzii m-am simtit ca in parc, la intrare o gramada de masini si corturi, pe chei este batuta poteca si pe alocuri chiar cimentata, 4 poduri te trec de pe o parte pe cealalta a cheilor, plus ca am stat la coada ca sa putem trece pe portiunile mai inguste. In schimb traseele de catarat sunt peste tot si chiar impresionante, din pacate nu am avut ocazia sa le vedem populate. As fi vrut sa ma intorc pe traseul de creasta, din pacate s-a decis ca am pornit prea tarziu ca sa mergem pe bulina rosie si ne-am intors tot pe chei, nu mi-a placut atata populatie si atmosfera de plimabre de duminica in parc. Ne-am intors la locul de campare si am pus cortul, am facut foc si am stat pana la 2 dimineata in jurul focului, am prins o vreme extraordinara mai ales ca toata lumea ne-a speriat ca va fi un week-end urat si va ploua, nu numai ca nu a plouat dar am stat afara la foc fara sa am 2 perechi de pantaloni trasi unul peste altul pe mine. Trebuie sa-mi schimb sacul de dormit, mi-am adus iarasi aminte. 

  A doua zi am pornit sa cautam Cheile Borzesti, o caldura mare afara...nu le-am gasit, nici n-am avut nicicare harta, desigur nici aparat foto si ne-am tot plans de ciuda, dar asta este...am ajuns la cabana Buru si de acolo inapoi in Cluj pe seara, la fix caci numai ce am intrat in bloc si s-a pus ploaia. Oricum de la Buru pana in Cluj m-am prapadit de ras, ma durea burta si nu ma puteam opri din ras, clujenii astia toti de care am dat sunt de pomina, pe langa ca nu-mi venea sa cred ca am incaput 7 oameni intr-o camioneta cu 4 locuri, atatea dume n-am auzit niciodata la un loc. N-am mai dormit in noaptea aceea ca oricum aveam tren la 5 dimineata, in schimb a fost o experienta foarte faina, m-am relaxat total, si mi-a fost primita declaratia... si am primit in schimb dincolo de asteptari, totul a fost foarte bine sincronizat si organizat cu toate ca nicicare nu ne-am batut capul... mi-e bine sa renunt la nesiguranta care vine prin control in schimbul increderii castigate prin pasirea in necunoscut... unde controlul exista dar nu-mi apartine si e fericire...cel ce se increde in Domnul este fericit !

P.S.: Nu am vazut nimic din Cluj, doar un cimitir pe deal din departare...as fi fost tentata de renumita gradina botanica...o fi si aia candva! 

Tabara de schi Oscet, 2009- M-tii Parang

A fost in februarie, a fost zapada si a fost foarte fain, s-a stat toata ziua pe partie. Din moment ce am zis ca folosesc pagina asta pt cronici, o sa fac o cronica negativa la gazda noastra din saptamana respectiva, respectiv cabanierul de la Cabanele Bonea si Alpin. Concluzia: pentru grupuri mari de oameni, cum ar fi o tabara de 60-70 persoane, nu se ofera conditii prielnice de desfasurare a programelor, a trebuit sa cersim sala de mese dupa ce ne-am chinuit prin diverse camere si sali imprastiati, tot programul de seara ne-a fost dat peste cap toata saptamana pe motiv ca domnul cabanier vrea sa-si faca vanzare, ori noi daca ocupam sala pentru program nu facem consumatie la dansul, ni se tot reprosa...desi in contract scria ca in banii platiti se include si rezervarea salii pentru 2 ore pe seara...dar cui ii pasa de un contract, sau de vreo lege de stat sau de orice alt fel ar fi? La noi, clientul nostru, nu este stapanul nostru...e fraierul nostru! La noi, la romania...ca sa nu arunc chiar totul pe saracul cabanier...

  Saptamana a trecut repede, e fain ca am putut iesi din cabana direct pe schiuri, am coborat chiar pana jos la telescaun. Dupa ce doua zile consecutiv am tot coborat prin padure cu schiurii in spate pe ultima portiune pana jos la telescaun, in cele din urma ne-am luminat si am gasit "Zidul mortii", portiunea pe care se putea cobori pana jos in drum, pe schiuri...si pe fund. M-am straduit sa imi dau seama de data asta legat de schi, cum as putea evita sa fac plugul ca sa pot lua o cristiana, din pacate cred ca nu am ajuns la acest grad, mai incercam data viitoare...poate partia plina de damburi si portiuni de gheata pe care obisnuiam sa ma dau era de vina...o preferam din cauza ca nu trebuia sa urc un deal pana la teleschi cum era pe cealalta partie, aceea batuta cu shina si indreptata constant, dar nah... mai bine ma obisnuiesc pe mai greu...

   Tabara a fost super, zapada la fel, nu am patit nimic de regretat, multumesc Domnului ca inca ma pazeste ca sa ma pot bucura deplin ca pot respira, asculta, vedea, mirosi, gusta, simti toata frumuseatea creatiei Lui! 

Pastravaria Magesti (21-23 noiembrie)

E luni, ziua dedicata uceniciei, normal ca trebuie sa las totul pe dupa programul de lucru, am restante ingramadite una peste alta dar decid sa stau totusi si pe messenger, nu mai am timp nici sa socializez..vai si amar! Estera reuseste sa-mi captiveze atentia, dupa o scurta ponegrire a propriilor entitati, eu ma ponegream pe mine ei si ea se ponegrea pe ea insasi mie, deci ne-am inteles reciproc perfect pana am ajuns la punctul in care ni se terminase putzul, mai jos de atat nu am ajuns inca, mai este timp...asa ca luam o pauza si ne uitam de jos in sus. In sfarsit dupa luuuuuunga vreme in care nu ne-am mai vazut la fatza (desi tot ziceam noi) Estera propune sa ne intalnim in week-end, un intreg week-end! COOL! Accept provocarea, imi cersesc a doua zi de concediu din anul asta pt vineri, am cam transpirat in palme pana am primit raspunsul pozitiv, dar il am pana la urma.Yupee...Vineri la 6:30 dimineata sunt deja ajunsa in gara...luam trenul si ne coboram in Alesd, prima dupa Oradea (aveam inodieli ca exista). Acolo ne astepta Rebeca, sora Esterei...cu o Toyota Land Cruiser, ne aliniem toate trei pe cele 2 scaune din fata, si chiar inainte sa pomeneasca Rebeca, imi veneau prin cap deja secvente din filmul australian McLeoud's daughters (nu cred ca se scrie chiar asa numele, dar sunt pe aproape). Razbim cu impunatoarea Toyota prin hartoapele si satele locului, urcam pe un drum prin padure pana la Pastravaria Magesti, "ferma de pesti" cum ii spune Estera, superb loc! Patravaria e extraordinar de frumoasa, conditiile sunt cu mult peste asteptari, stam practic intr-o vila cu toate dotarile moderne (hi hi, gratis). In fata este helesteul in care se poate pescui contra unei taxe iar in spatele cabanei sunt bazinele pestilor. Bineinteles pe tren am avut ocazia sa distram 2 moldoveni veniti din Suedia unde zic ei locuiesc rusi, si femeile beau mai mult ca barbatii...nacaz mare pe ei pe tema asta...da si distractie mare pe ei pe tema ca noi mergem la "pesti".
Ploua de cand am coborat din tren, si continua sa toarne...il cunoastem pe MAX, neamtul care o ajuta pe Rebeca sa rezolve problema cu pestii care nu se adapteaza la zona, apa se pare ca contine un nivel mai ridicat de gaze si afecteaza negativ Cega si Sturionii, Pastravii n-au probleme...rolul celor 2 este sa masoare zilnic nivelul de gaze, oxygen din apa si temperatura si sa creeze conditiile optime de supravietuie. Foarte misto, ma gandesc eu, vor sta 2 saptamani aici apoi vor pleca la o alta pastravarie si apoi la alta si prin delegatii si prin tara si nu numai, si ce zona faina... Estera cu mine hotaram sa mergem putin prin ploaie in recunoastere, e friggg..am dormit doar 2 ore azi-noapte, intram in cabana la un moment dat si ma duc sa ma culc...dus am fost!! E noapte cand deschid ochii, cica mergem la Contele Dracula, imi suna cunoscut numele...aa, nu cumva suntem aproape de Suncuius aici? Sigur, e vorba de locul unde s-a tinut tabara de engleza anul trecut, super fain...vad si eu locul mult laudat! Mergem toti 4 cu Toyota (bineinteles), 8 km, ne ingramadim 4 oameni pe 2 scaune, Max sta cel mai bine, el e la volan. Wow, frumos hotelul Contele Dracula, dotat cu o sala imensa cu mese de biliard, piste de bowling si mese de ping-pong plus mese de football. Ne rotim la un ping-pong, dupa o ora mergem sa mancam...Rebeca face cinste astazi, ce sora misto are Estera! Max bea cam multa bere, conduce Rebeca inapoi, aceeasi ingramadeala si la intoarcere. Faina senzatia care ti-o da masina asta! Mai palavragim prin bucatarie in timp ce ne indopam cu ciocolata si mergem la somn in cele din urma. Mmm, ce bine am dormit!!! Sambata e soare, dar frigggg rau. Pestii au probleme, cel putin Cega alba ,majoritatea pestilor dau semne ca stau sa cedeze, li s-au inrosit sira spinarii si aripioarele, cica e grav! Ne amanam oleaca planul de plecat pe coline la colindat aiurea. In fine, dupa o vreme ne luam toti 4 si ne ducem...urcam dealurile, facem poze, de inamolim bine de tot, admiram muntii inzapeziti din zare, si pe aici e atat de frig incat bruma rezista in strat gros iar iarba e inghetata bocna. Coboram dupa cateva ore prin sat si dam de o batrana care se pare ca are un foc la ea, cu toate ca acum taie lemne in drum, si-l serveste pe disperatul de Max care se chinuie sa-si aprinda tigara inca de la primii pasi facuti afara din pastravarie. Despre viciile lui Max mai bine sa nu pomenim, o avem pe Rebeca pentru asta...:)) Batrana ne spune despre vestita pestera de la ei din sat, langa biserica. O luam pe indicatiile batranei si vedem biserica si garduletul de lemn din drumul spre biserica, dar unde e pestera?e doar o vale cu capitze de fan si un paraias aici, nici o stanca, nimic... coboram in pasune, dam intr-o ograda daca mergem mai departe, paraul mascat pe margini de arbusti parca intra in pamant sub dealul pe care sta casa asta cu ograda in care nu vrem sa intram. Ma apropii de parau printre arbusti si pomuletii crescuti de-a lungul lui si descopar vestita pestera, paraiasul intra intr-o borta sapata intr-un aparent bolovan de sub deal, la o privire launtrica bolovanul se poate numi stinca, caci paraul face cotul si continua sa se serpuiasca printr-un labirint pietros de stanca, cazand adanc intr-un putz sapat de el insusi si in care era cat pe ce sa ne ducem si noi...:). Facem poze si iesim...mergem pe un drum frumos de tara, la cabana. Povestim iarasi indopandu-ne cu ciocolata, cei 2 responsabili cu pestii isi fac teaba intre timp, Rebeca ne gateste ceva egalabil cu o portie de meniu de restaurant, una, alta, invatam un joc nou de carti specific cica cercurilor in care se invarte Max in Germania, si la somn ca va trebui sa ne sculam iar cu noaptea in cap dimineata pentru tren, am decis sa plecam dimineata ca cel de seara e prea tarziu.Dimineata zapadaaaaaaa...noaptea afara si alb pe jos, super fain drumul spre gara...de aici nu mai e de povestit. Am prins ploaie, soare, zapada si friggg desigur. Dar m-am relaxat bine! Mersi Esty de invitatie!
Cica Pastravaria apartinea unui afacerist renumit pe acolo, a murit acu vreo 2 ani si a ramas averea lui la sotie, mai tanara cu 20 de ani, am uitat cat costa inchiriatul cabanei pe zi dar e un loc super fain pentru petrecut Revelionul de exemplu. Pe luna e pe la 1000 de euro. E de vanzare locul...

Petris-Focus Oscet (Octombrie 24-26)

A venit si week-end-ul cu Evenimentul Focus Oscet, de care spuneam anterior ca-l luasem cu mine in Cheile Carasului( la figurat). Mi-am luat prima zi de concediu ca sa plec de vineri, n-am mai fost de ceva vreme buna cu trenul, e chiar fain! Scump si jegos, dar fain! Yoy ce obosit m-am intors, dar ce mai conteaza? e genul de oboseala pe care nu o regret. Nu scriu despre asta ca exista undeva un articol pe site-ul Oscet, in care insa n-am spus despre cei 2 catelusi care au ramas saracii singuri acolo dupa plecarea noastra, pe unul l-am botezat Focus iar pe celalalt Oscet. Au ramas in paza Domnului, cum le sade bine ! :))))

Cheile Carasului (octombrie)

Cheile Carasului!!!!
Again!!! and again, whenever it is to be... Ma gandeam duminica ce chef am sa evadez iarasi undeva, am cam fost plecata prin week-end-uri vara asta si acum aveam si de organizat o chestie la care nu am decat 2 saptamani la dispozitie, deci imi trebuie week-end-ul asta liber ca sa cuget la eveniment si sa ma si odihnesc, si pe langa asta ce mai conteaza ce chefuri am ca oricum nu am cu cine si cu ce ("unde" nu zic, ca se gaseste..:D). Asa ca luni incep sa ma duc la lucru ca in fiecare zi... si cum pierd eu vremea pe acolo peste saptamana ca de obicei, pe nimicuri importante, vine si propunerea ...Cheile Carasului toamna, genial! ma inviorez in scaunul plictisit pe care stau ca de obicei si-mi cheltui timpul, si-n care-mi fac dureri de spate, si scot un ranjet de placere holbandu-ma la ferestruica mica de pe monitorul plasma mancator de vitamine. Nu-mi trebuie detalii, abia astept...e vorba de week-end-ul asta, da, si pot cugeta si acolo, si pot sa ma bucur din nou de aceea inspiratie cu care Adam a numit necuvantatoarele, si pot sa ma abandonez liber, e opusul acestor 5 metri patrati care ma apasa cu o senzatie aproape insuportabila de sufocare. Nu cred ca e locul, job-ul de vina, cred ca am eu o "problema", pare a fi claustrofobie dupa simptome, cauze: spatiu stramt, preocupari inguste, timpul care-mi intra in nari ca un suvoi repede de apa care-ti ia respiratia, ce se chinuie sa se scurga in parametrii impusi de peretii duri ai acestei camere de 5 metri patrati.
N-are rost sa descriu week-end-ul, acum cand ma gandesc si incerc sa-mi aduc aminte traiesc senzatia pe care ti-o da suptul unei bomboane dulce si-n acelasi timp acrisoara, savuroasa si calmanta, concomitent cu imaginea vizuala a unui belsug de culori in care-ti vine sa te arunci, in credinta ca te prind moale, te invaluie si te acopera catifelat.
P.S.: Am vazut si al doilea liliac pe anul asta, in Pestera Cetatii II (cred ca e destul de fidel reprodusa denumirea),e prima oara cand intru in ea, e abuzata destul de rau, nu e spectaculoasa, dar avea un conte atarnat de pereti, singur in tot castelul...asta era din soi din ala uracios, era negru si fara par spre deosebire de cel din Pestera Buhui.

Parang

Lacul Vidra


Parang... yoy ce in urma sunt cu actualizarea evenimentelor...Parang a fost prin luna septembrie? da, credca la o saptamana dupa iesirea cu echipa de coordonare... Va trebui sa relatez din amintiri indepartate, si probabil tot ce-mi aduc aminte acum trebuie ca sunt cele mai puternice impresii si trairi legate de iesirea asta, restul s-or fi disipat in negura uitarii. Imi aduc aminte cand mi s-a propus ideea de a iesi , ce dor imi era de libertate si simplu. Prima data s-a propus Fagaras, distanta din Timisoara este prea mare pentru a merita strabatuta pentru un week-end, drumul ar lua din timpul care l-am putea petrece mai bine acolo, undeva, in aer liber si desfatare. Asa ca am cautat o locatie mai aproape, sa fie Lotrului, Candrel? Vine sfatul de a incerca Parangul, sunt mai spectaculosi si mai inalti, si pitoresti! Asa a ramas, numai ca s-a stricat vremea exact vineri, si prognoza anunta vreme nasoala pe week-end. As vrea sa mergem chiar si pe ploaie, doar ceata nu mi-ar conveni defel, nu ma stimuleaza un blind-date cu Parangul...sper ca nu va fi ceata! Intr-adevar ploua sambata dimineata, totusi noi ne strangem de plecare in parcarea Nova Tim; ne luam si ne ducem spre Petrosani. Pe drum nori peste tot, grosi, pufosi, fumurii, lacrimanzi...Urcam cat putem de sus din Petrosani cu masina, reusim sa urcam pe patru roti chiar mai sus decat punctul cel mai de jos al telescaunului, lasam la un moment dat masina si ne urcam la picior pe drum forestier innamolit, fara nici un plan dupa noi...Parangul invaluit in ceata (Nasol!), umezeala si ploaie...dar e caldut, imi dau jos aparatoarea de ploaie ca tot una mi-e ca transpir sau ma uda ploaia. Ma simt foarte bine, n-am fost niciodata in locurile astea dar parca ne stim de cand lumea, le respir, le cunosc cu piciorul, ma scald in umezeala lor si ele sunt blande cu mine, se supun si imi dau incredintarea ca sunt in cel mai potrivit loc in care as putea fi chiar in momentul acela, din toate lucrurile posibile pe care le-as putea face. Ma simt ca Adam in Paradis, inca o data, de fapt de fiecare data cand am ocazia sa evadez dintre betoane si complicatiuni, in Paradis pamantul nu-mi este osanda, isi da rodul neconditionat. Ploaie si ceata si la 1700 de metri, am trecut de ultimul punct cel mai de sus al telescaunului, am trecut si de Salvamont, dar nu trecem de cabana unui club sportiv aflata putin mai in deal, de fapt aceeasi lipsa de plan conchide sa punem cortul langa cabana clubului sportiv pe un teren cu fundatia pusa pentru niste casute, langa padure. E o.k. Dar ce facem acum? e ceata in continuare, s-a oprit putin ploaia dar e umezeala asta care intra in haine. Nu ma tenteaza deloc un traseu de-a baba oarba, stam nehotarati pe langa cort, la o vreme parca apare o oaza albastra in nori, ca un nasture purtat de niste ape involburate. Ma apuca brusc o stare de nestare, e inca ziua, deocamdata nu ploua, ceata aici la corturi exista, dar nu e chiar asa deasa, si e spartura asta minuscula albastra, trebuie sa ma misc de la corturi si sa fac o oricat de scurta plimbare prin Gradina, altfel o sa regret cand se asterne intunericul ca nu stiu ce e dincolo de cabana asta a clubului, ce e dincolo de dealul de dupa ea, cat de frate e codrul in zona asta...:D
Super, si restul lumii e interesata de o plimbare... Paul se sacrifica si ramane la corturi. Pana pe Vf Parangul Mic e de urcat vreo 20 minute de la semne, pare cea mai buna optiune dat fiind vremea; in timp ce urcam se pune un vant hotarat, se ingroasa ceata si mai incepe si sa ploua. Nu conteaza, inca nu e asa de rece cum ma asteptam pe o asemenea vreme, nu se vede nimic in jur, abia ma aud cand vorbesc din cauza vajaitului vantului. Ne pozam sus, si ne coboram iar la corturi, ne varam in saci si dormitam. Ni se dau prin telefon sperante ca a doua zi va fi vremea mai buna, noaptea e superba, pare ca s-a mai linistit vremea. Stam in cort gramada si ne jucam. A doua zi aud prin sacul de dormit, din cand in cand impresii contradictorii, cand e soare si se lumineaza, cand e ceata si ploua, imi spun ca pana se decide o parere nu am de gand sa arat vreun interes pentru iesitul din sacul de dormit. Dupa o vreme si alte cateva vremi, totusi, nu aud nici o concluzie, fac efortul de a-mi verbaliza intrebarea si aflu ca nu e vreme buna de facut nici un traseu pe creasta, no...asta este...sunt foarte impacata cu ideea, mai bine lenevesc aici decat acasa. Ne coboram la masina si ne transportam sa vedem Lacul Vidra, foarte foarte mishto! A meritat greturile de pe serpentine! Ca sa vezi ce bine imi mai aduc aminte de iesirea asta, de fapt aproape pot sa imi amintesc mirosul fin de conifere si umezeala...
Am atins vesmintele Parangului, poate se va intoarce curios si aparent enervat inspre multimea orasului sa intrebe cine a indraznit sa-l fure miseleste pe la spate fara sa se prezinte, si va vrea sa ma cunoasca ca sa mi se poata face cunoscut la randul Lui milos si darnic, dincolo de puterea care o emana, dincolo de nevrednicia mea in prezenta Lui. Interesant cum Creatia isi reflecta Creatorul, nu doar in chip ci si in manifestare...

Anina

Am recunoscut din masina, in drum spre Anina, podul de unde am coborat pe Cheile Carasului. Dar am trecut mai departe... tarziu in noapte, caci tarziu am plecat din Timisoara... Am dormitat tot week-end-ul, plecasem rau si m-am intors si mai rau...rau de oboseala. Dar cele cateva ore in care ne-am rupt de discutii si am iesit la lacul Buhui pt un picnic iar apoi o vizita in Pestera Buhui, m-a mai recompensat putin si energizat, tot putin. Si a fost prima ocazie de a vedea de aproape un liliac, daca toti arata ca asta care l-am vazut de la un metru distanta, apai is chiar draguti...avea un strat de par cenusiu pe el, deci nu era chel cum ma asteptam din partea unui liliac al pesterilor romanesti. La Anina sunt paduri, n-am vazut ciuperci...dar e un orasel micut si fain, pe coline.